Ceahlăul este muntele împărat, este podoaba, poezia ţării, este izvorul tainic al legendelor şi doinelor neamului nostru, este ochiul etern deschis asupra hotarelor moşiei strămoşeşti.
(Nicolae Gane
**********************************************************************************
Am plecat sambata dimineata pe la 4.30 spre un itinerar necunoscut de mine decat din poze si de pe internet (recunosc). Ceilalti camarazi de drumetie au mai fost si nu s-au saturat de sarmul carpatin. O cafea de dimineata, m-a scos din starea de amorteala in care eram. Si uite asa ajunseseram prin zona ungureasca a Romaniei, undeva in Covasna, pe unde indicatoarele spre Bicaz disparusera. Intrebarii noastre din romaneste i s-a raspuns cu un "ighen" foarte natural si apoi zambete din partea ambelor parti, mai ales a noastra, completata de cuvinte xenofobe.
Cateva minute petrecute la Lacul Rosu ne-au mai dezmortit picioarele dornice de multa miscare.Mai tarziu aveau ele "activitate" incarcata.
Am oprit si in Cheile Bicazului pentru a imi completa colectia de vara cu o sapca pe care am dat 10 lei. Nu prea port eu asa ceva dar era utila acolo sus … sa nu imi intre muntele in ochi :))
Statiunea Durau a insemnat punctul de plecare spre Vf. Toaca.Dupa ce ne-am echipat si am inaugurat traseul cu o "bere fututa" asa cum ii placea lui Remus sa zica, am ales traseul denumit şi "traseul Duruitoarei", care începe în faţa hotelului "Bistriţa" din staţiunea Durău. După ce se traversează un pod de beton peste un pârâu mic, se coboară în "Poiana Cailor"
Este un traseu istoric, făcând parte dintre primele şapte trasee marcate în Masivul Ceahlău. În anul 1936 este marcat cu semnul cruce roşie pe fond alb, semnul păstrându-se până în prezent. Această potecă a fost străbătură de Alexandru Vlahuţă, cel care ne-a lăsat o frumoasă descriere a acestei zone.
