CARAGIALE DESPRE PROSTIE

În anul 1912, Octavian Goga evoca astfel un moment de neuitat din vizita pe care marele dramaturg I.L Caragiale i-o fãcuse în temnita de la Seghedin, unde poetul ispãsea condamnarea pentru un „delict de presã“, pedepsit de autoritãtile unguresti: „Ti-am spus de-atîtea ori: nu te mai bate cu prostii cã te rãpun.Ce crezi tu, de pe urma cui am suferit eu în viatã? De pe urma desteptilor? Prostia, suverana prostie e totdeauna mai tare. În zadar lupti frumos, cu tãieturi fine, de floretã, prostul loveste greu, cu ghioaga în moalele capului. Si în zadar risipesti spirit si vervã, el e tare ca piatra. Cum sã-ti spun, prostul are o conceptie teluricã a vietii. Uite asa îsi înfundã ochii si urechile, îsi înfige capul în pãmînt, ca strutul, ridicã spatele si trec pe deasupra lui toate curentele... Nimic mai greu decît sã cîrmuiesti prostii. Ei au un instinct de împotrivire organicã. (...) Toatã viata n-am putut sã sufãr prostia. Sãracu’ de mine, mãi bãiete, cînd vãd cîte un prost mã doare...
Zãu, am dureri, fizice. Mã ia cu rece aici, în crestet...“