UN AN FARA ALIN OLARU

Intr-un colt de lume se auzeau sunetele instrumentului sau si deodata se facu liniste.Saxofonul nu mai canta cu aceeasi patima. Cred ca a obosit putin si a luat o pauza, imi spuneam in gand.

Orice s-ar intampla ALIN OLARU exista si astazi in sufletele celor care l-au cunoscut mai mult sau mai putin. Calatoria lui s-a oprit brusc pe aceasta planeta, dar ... muzica lui va ramane totdeauna o amintire.

Ii simtim lipsa acolo pe malul Begai, unde il vedeam alaturi de alti artisti, facand ceea ce stia el mai bine: sa vrajeasca saxofonul.

Am ramas doar cu muzica lui si cu amintirile depanate in cartea ''ALIN OLARU ... sau viata printre sunete '' din care am sa va prezint marturisirile lui legate de prietenie, familie si muzica.


'' Vrem sau nu, semenii ne categorisesc pe criterii considerate de ei, '' de baza''.Auzi vorbindu-se despre oameni de treaba, palavragii, superficiali, hotarati, sovaielnici.Ce-l determina pe individ sa te incadreze intr-o astfel de ''parcela'' ? Evident. felul tau de a te compara in diverse situatii in care, fie dai proba unor certe calitati, fie esuezi lamentabil la nivelul unor intentii pe care le abandonezi. Nu spun o noutate afirmand ca prietenii ti-i alegi dintre cei cu calitati.Pentru mine ALIN OLARU este un OM DESCHIS, sincer, care nu suporta jumatatile de masura.Poate de aici porneste si dorinta mea de a discuta cu el despre prietenie sub varii aspecte, nu neaparat cele conditionate de interese strict profesionale. Alin, ce inseamna pentru tine prietenia, a fi un bun prieten, a avea un bun prieten ?

- Cred ca cea mai valoroasa calitate pe care trebuie s-o aiba un prieten adevarat e sinceritatea. Fara a intra in detalii, pretind uni prieten adevarat sa se implice in problemele mele in masura in care solicit acest lucru. Ma refer la sfaturile pe care acesta ti le da atunci cand te afli in cumpana, intr-o anumita problema.Totodata un prieten adevarat, dincolo de un bun sfatuitor, e omul caruia i te poti confesa cu incredere deplina, fara frica de ati ''scoate vorbe'', de a te barfi pe la spate. Tot de la el pretind sa-mi ia apararea la greu daca situatia reclama aceasta.

- Care este prietenul tau cel mai bun ?

- Tatal meu ma sfatuieste.El ma sfatuieste, ma indruma, gaseste solutii pentru orice problema care se iveste. O face de cand ma stiu. Tot in categoria prietenilor adevarati il situez pe Calin Crisan- un prieten de suflet.Ne vizitam deseori, petrecem sarbatorile impreuna atunci cand se poate, ne leaga(vreau sa cred) o prietenie adevarata, bazata pe sinceritate.

-Au existat cazuri in viata ta in care un prieten sa te dezamageasca ?

-Nu, n-am avut asemenea ocazii, in care un prieten sa ma dezamageasca.Afirmand aceasta, ma gandesc chiar si la perioada copilariei.Ma aflu in relatii bune cu fostii colegi de joaca din copilarie.Sigur, avand in vedere varsta noastra de atunci, termenul, mai precis sintagma ''bun prieten'' pare pretentioasa. Ce stiam noi atunci despre relatii camaraderesti si principiile acestora ? Ei bine, in ciuda timpului scurs si a faptului ca ne vedem destul de rar, ne sunam din cand in cand, ne intalnim si depanam frumoasele amintiri de pe vremea cand toata lumea ne apartinea, florile, campul, cerul, pamantul pe care alergam spre nicaieri, fiind numai ale noastre.

-Frumos spus! Acum am sa revin insa la problema prietenilor adevarati, din lista lor facand cu siguranta o persoana de sex feminin. La cine ma gandesc eu ?

- La sotia mea, Mihaela.Nu fac nimic fara sa ma consult cu ea, tot ceea ce fac, fac cu acceptul ei.Este o fiinta pe care o stimez mult pentru o groaza de motive.Cum stiti sunt foarte mult plecat de acasa.Pe capul ei apasa o sumedenie de probleme.Copii trebuiesc ingrijiti...Vin obosit de la spectacole, de la nunti.Eu ii distrez pe altii, pe mine nu ma distreaza nimeni.Uneori sunt uracios.Asta, pe fondul oboselii acumulate. Ea ma intelege. (...) Din pacate, este o problema.Copii o terorizeaza pe Mihaela cu intrebarea permanenta:'' Cand vine taticul, cand vine?''Sotia stie cum sa contracareze.Sigur, nu-i usor nici pentru ea...

-Ce faci pentru a compensa aceasta lipsa?Copii cresc, timpul nu se mai intoarce...

-Cand am timp, ma joc cu ei, stau in preajma lor.E drept, asta nu se intampla prea des.Relatiile dintre mine si ei . ''le indulcesc''cu cate o cutie de ciocolata, cate o sticla de suc, ma rog, ce le aduce cu drag tata...

-Intr-un mediu stresant, ajungi sa te atinga sindromul''Down''sa obosesti, nu atat fizic cat psihic. Care e pentru tine remediul anti-stress ?

-Linistea, doar linistea.Dupa o anumita perioada de timp, ajung, cum se spune, la capatul puterilor>atunci recurg la doua moduri de relaxare:ascult alt gen de muzica decat cel pe care-l ascult eu, in special muzica clasica Haydn si Chopin, Mozart. Ma mai deconecteaza auditiile de muzica a negrilor americani, Gospell si Spirituals.Ma refugiez cu mare pasiune in lumea cartilor, o alta modalitate de a ma reface dupa o perioada grea.Prefer cartile din literatura universala dar si carti care trateaza istoria. Apetitul pentru istorie mi l-am format inca din Loga, unde in ciclul gimnazial l-am avut profesor pe domnul Tosici, Dumnezeu sa-l ierte.Ne preda niste lectii minunate.Am o biblioteca parte mostenita de la tatal meu, biblioteca ce numara peste 10.000 de volume. Si tata e un cititor pasionat inca din anii tineretii. Cum punea mana pe salar, tata mergea la librarie




INTOTDEAUNA NE VOM GANDI LA TINE, ALINE.